Sfântul Ţar Mucenic Nicolae al II-lea Romanov al Rusiei

Întrucât am găsit o carte minunată dedicată acestei familii de martiri - Rodica Pătcaş O familie de mucenici. Sfântul Ţar Nicolae al II-lea şi cei dimpreună cu el, mă voi strădui să redau conţinutul ei pe acest blog pentru a facilita accesul tuturor celor interesaţi la o sursă pertinentă care prezintă succint istoria Imperiului Bizantin în lumina domniei ultimului monarh din dinastia Romanovilor.

"Încreştinat de Sfânta Împărăteasă Olga (+989) şi de nepotul ei, Sfântul Cneaz Vladimir (980-1015) în anul 988, poporul rus are o istorie zbuciumată. Până la încreştinare s-a închinat zeilor păgâni şi i-a trebuit mult timp să renunţe definitiv la aceştia. Sfântul Vladimir, cneazul Kievului (apărut ca stat în anul 882), se căsătoreşte cu Ana, sora împăratului Bizanţului, Vasile al III-lea şi astfel aduce din Crimeea, din cetatea bizantină Kerson, preoţi şi odoare bisericeşti ocupându-se personal de convertirea supuşilor. Dintr-un om violent, desfrânat, ambiţios şi arogant, în urma botezului el se schimbă radical devenind un model de virtute şi blândeţe, unind de atunci statul cu Biserica şi recunoscând oarecum primatul celui dintâi.

Chiar dacă cnejii şi-au rezolvat ulterior problemele succesorale după tradiţia antică a omorului, poporul şi-a însuşit din ce în ce mai mult trăirea autentică creştină. Separarea sfinţilor de păcătoşi se făcea în termenii învăţăturii lui Hristos. Astfel, au apărut din popor sfinţi care i-au întărit în credinţă, nelăsând poporul să uite de Dumnezeu în viaţa grea care o avea. Războaiele civile interne pentru supremaţie în stat, năvălirea hoardelor asiatice, atacurile cruciaţilor germani, dorinţa polonezilor catolici de a-şi mări teritoriile şi de a-şi impune religia lor, Bizanţul lacom după averi şi teritorii, slăbiciunile oamenilor dependenţi de alcool cu toate cele ce derivă de la consumul lui, cei aproape 300 de ani de dominaţie mongolă (1206-1480) sunt doar câteva din greutăţile prin care au trecut ruşii. Dar nu s-au lepădat de credinţa lor. În Kiev a luat naştere în anul 1073 Lavra Peşterilor, ia în anul 1337, lângă Moscova, Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de Sfântul Serghie de Radonej (1319-1391), puternice centre religioase din care s-au răspândit părinţi şi duhovnici în întreaga Rusie. Mai târziu numărul mănăstirilor a crescut, ele având un rol important de alinare, întărire precum şi de mobilizare.

Căderea Bizanţului (considerat a doua Romă) sub Mahomed al II-lea în anul 1453 transferă întreaga autoritate a Moscovei, devenită cea de-a III-a Romă, noul centru al creştinismului oriental. Ţarul (denumirea rusească pentru împărat este o derivaţie a cuvântului latinesc "Caesar"), nu mai era împăratul Bizanţului, rolul îi revenea suveranului ce domnea la Moscova - a cărui putere creştea. Ca o legitimare faptică a acestei succesiuni, în anul 1472 împăratul Rusiei, Ivan al III-lea s-a căsătorit cu Sofia Paleolog, nepoata ultimului împărat al Bizanţului, Constantin Paleolog, pecetluind transferul puterii."

Deosebit este faptul că Roma creştină are drept prima ei doamnă şi împărăteasă pe muceniţa lui Hristos Alexandra, soţia păgânului persecutor Diocleţian. Convertită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe la credinţă (scenă reprezentată în icoana din dreapta jos), aceasta iese în mijlocul mulţimii unde era condamnat ostaşul creştin şi îşi înfruntă soţul pornit spre vărsare de sânge, fiind şi ea osândită la moarte mucenicească. Este remarcabil acest cerc complet al împărăteselor bizantine care începe cu Sfânta Alexandra din secolul 4 şi se sfârşeşte cu Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei (icoana din stânga sus), care a primit credinţa creştină prin convertire de asemenea, plecând la Domnul prin martiriu.

Ţarina Alexandra avea o evlavie deosebită faţă de patroana ei protectoare, multe icoane autentic bizantine cu Sfânta Muceniţă Alexandra fiind pictate din dispoziţia ei (icoană dreapta. În Bad Ems - Germania se află chiar o biserică rusească unde familia imperială participa la slujbele ortodoxe în timpul concediului de odihnă (foto).

"Prima Romă - oraşul Roma, construit de păgânul Romulus este sfinţit prin sângele şirului nesfârşit de mucenici şi muceniţe începând cu cei mai mari apostoli Petru şi Pavel în anii 64 şi 67 d. H. Apoi Sfântul Constantin cel Mare întemeiază un oraş nou, neîntinat de păgâni ci sfinţit de paşii sfântului apostol Andrei cel întâi chemat la apostolie, punându-i numele Constantinopol - "Oraşul lui Constantin". În anul 325 Sfinţii Părinţi ai primului Sinod de la Niceea au sfinţit nu numai bisericile, ci şi zidurile şi clădirile principale ale acestui oraş, care a rămas un important centru al creştinătăţii. În anul 1453 Constantinopolul a fost cucerit de Mahomed al II-lea, împărat fiind în vremea aceea tot un Constantin (Dragases). 
 
Imperiul creştin rămâne neclintit, dar centrul se mută în alt loc, noul loc numindu-se "a III-a Romă" şi ultima deoarecea patra oară Biserica va fi nevoită să fugă în pustie (conform Apoc. cap. 12, 6, 14). - Şi ia naştere învăţătura despre Sfânta Cetate călătoare care de trei ori în istorie şi-a schimbat locul. Numai de trei ori, căci totul se săvârşeşte în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De aceea şi principalele reşedinţe istorice ale Bisericii Lui au fost vremelnice, dar nici peste măsură înmulţite ca să nu se distrugă sfânta mărturie a simbolicii numerelor. - Protoiereu A. Saltâkov. 
Denumirea Romei este legată cel mai strâns de mucenicia îndurată în numele lui Hristos. Roma în primele ei veacuri de apostolat al ortodoxiei  îndurat persecuţii groaznice din partea păgânilor. Constantinopolul ortodox grec a îndurat prigoanele din partea iconoclaştilor, cruciada din partea romei catolice şi jugul greu din partea musulmanilor. 

După ce Rusia (indiferent dacă scaunul împărătesc a fost la Moscova sau Sankt Petersburg) a intrat în drepturile celei de-a III-a Rome, asupra unicei şi marii împărăţii ortodoxe s-au năpustit prigoanele, lucrările tainice ale iadului împotriva Bisericii şi a monarhiei, culminând cu cea mai tragică zi pentru Rusia, aceea a abdicării de pe tron a ţarului pătimitor Nicolae al II-lea Romanov. Iar măreaţa denumire a Rusiei - Roma - a ieşit la iveală nu prin strălucirea frumuseţii, ci prin slava suferinţei. 
Întemeietorii neamului boieresc al Romanovilor au fost originari din ţinuturile prusace. Se numeau Andrei şi Teodor şi au sosit în Rusia în secolul al XIV-lea. Strănepoata lui Andrei, Anastasia, a devenit ţarină prin căsătoria cu ţarul Ivan cel Groaznic. 
Dinastia Romanvilor şi-a început domnia din anul 1613 după 15 ani de haos politic, de ţari falşi şi de descompunere a statului. Delegaţi reprezentând clerul, nobilimea, funcţionarii, orăşenii şi ţăranii au ales ca ţar pe Mihail Romanov (1613 - 1645), un adolescent de 15 ani, al cărui tată era respectatul Mitropolit Filaret. Astfel Biserica ajunge din nou în strânsă legătură cu statul.